Definitivarea metodei Coue
„Metoda sa începe să prindă contur. Ea se bazează pe principii foarte simple, extrase din observaţiile sale:
– Orice idee care ne trece prin minte tinde să devină o realitate în ordinea posibilului. Astfel ideea de vindecare poate să producă vindecare.
Sau mai mult, pe plan psihologic, dacă consideri ca este uşor să te vindeci, uşurezi efectiv vindecarea.
– Fiinţa noastră inconştientă sau imaginativă, care constituie partea ascunsă din noi, determină stările noastre fizice şi mentale.
Acest inconştient este mult mai puternic decât fiinţa şi voinţa noastră conştientă, pe care o cuprinde în întregime, el este cel care stăpâneşte toate funcţiile organismului nostru şi fiinţa noastră morală.
Deci, de fiecare dată când există un conflict între imaginaţie şi voinţă, imaginaţia este cea care câştigă.
– Imaginaţia şi voinţa trebuie în consecinţă să lucreze în sinergie; atunci când imaginaţia şi voinţa sunt în acord, ele nu se adună, ci forţa uneia se înmulţeşte cu a celeilalte.
– Imaginaţia poate fi condusă cu ajutorul autosugestiei metodice.
Renunţând într-un final la folosirea hipnozei, Coue elaborează o metodă care face apel la sugestia lucidă, condusă metodic de idei pozitive.
El o sintetizează intr-o frază cheie:
„În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul îmi merge din ce în ce mai bine”
Emile Coue
Fraza trebuie repetată de 20 de ori dimineaţa şi de 20 de ori seara, în vederea condiţionării imaginaţiei într-un mod favorabil.
Repetând maşinal această formulă, fără intervenţia voinţei, este posibil să faci să pătrundă mecanic în subconştient ideea de ameliorare, de progres.
Şi atunci când această idee şi-a făcut drum în profunzimile subconştientului, ea devine capabilă de acţiune.
În 1910, când se stabileşte la Nancy, pune bazele unei „clinici libere” în locuinţa sa din strada Jeanne d’Arc.
Acolo primeşte bolnavii care vin să-l consulte, în şedinţe individuale sau colective, care au loc în biroul lui, sau în anotimpurile calde în grădină, iar vindecările spectaculoase sunt din ce în ce mai numeroase.
De atunci el se impune ca psiholog şi terapeut de excepţie.
Vin la el oameni de toate rangurile, primindu-i pe fiecare cu aceeaşi bunăvoinţă.
El îl învaţă pe fiecare arta de a întrebuinţa bine acest instrument extrem de eficient care este autosugestia bine dirijată.”